UPC Romania, al doilea mare operator de televiziune prin cablu, a introdus servicii de televiziune digitala si pentru companii, la preturi care pornesc de la 5 euro pe luna. In cazul acestui abonament sunt oferite 60 de canale TV. Noile servicii sunt disponibile in 55 de orase din tara, iar oficialii UPC motiveaza lansarea acestor servicii de nevoia din piata din partea unor firme.
In afara de abonamentul lunar de 5 euro, operatorul mai vinde aceste servicii si printr-un abonament de 8 euro pe luna prin care sunt oferite 94 de canale TV. Utilizatorii care doresc si canale TV in format HD pot cumpara in plus fata de aceste abonamente doua optiuni suplimentare cu 9 canale TV HD si respectiv 11 canale TV HD, ambele pentru un abonament lunar de 4 euro (fara TVA).
RCS&RDS ofera pachete de televiziune digitala pentru firme din 2009
Contactati de HotNews.ro, oficialii RCS&RDS, cel mai mare operator de cablu TV, au precizat ca ofera pachete de televiziune digitala pentru firme inca din 2009, la preturi de 25 de lei (cu TVA) cu pana la 88 de canale TV.










