La cererea procurorului general, Parlamentul ar putea aproba urmărirea penală pentru extinderea cercetărilor. Până ieri-seară însă, Legislativul nu primise solicitarea Codruţei Kovesi, potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. În noul dosar, fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, uz de fals şi infracţiuni la legea contabilităţii.
Laptopuri şi mobilier pentru 5.600 de angajaţi
Ca urmare a acuzaţiilor, DNA a mai informat ieri şi că a solicitat "încuviinţarea efectuării percheziţiei informatice în calculatorul proprietatea Ministerului Tineretului şi Sportului utilizat de fostul ministru, în vederea continuării cercetărilor în dosarul penal pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 11.08.2009".









