Oradea.Net
21°C
Oradea





Adresa de E-mail Parolă
Încă nu eşti membru? Înregistrează-te - Ţi-ai uitat parola? Solicită una nouă


Statistica ultimei ore
Vizitatori ultima oră: 286

Utilizatori ultima oră: 109

Total înregistraţi: 35,909
RSS



Facebook





Iaurturile cu fructe vândute la nivel local conţin, în proporţie de 85%, E-uri


Iaurturile cu fructe vândute la nivel local conţin, în proporţie de 85%, E-uri

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS) a realizat o cercetare a principalelor sortimente de iaurturi cu fructe care se află pe rafturile magazinelor din piaţa românească. Studiul a fost făcut comparând 62 de iaurturi cu fructe.

Iată sortimentele de iaurturi cele mai bogate în E-uri:

1. Muller Froop – 5 E-uri

Tip produs: Iaurt cu preparat de kiwi
Producător: Muller Dairy RO SRL

Ce conţine: E330, E331, E472b, E141, E941, adică:
acid citric, citrat de sodiu, esteri lactici ai mono si digliceridelor cu acizi grasi, colorant complex cupru – clorofila, azot

2. Muller Mix – 5 E-uri

Tip produs: Iaurt cu frisca si preparat de mure si zmeura
Producător: Muller Dairy RO SRL

Ce conţine: E410, 412, E440, E330, E333, adică:
guma locust, guma guar, pectine, acid citric, citrat de calciu

3. Zuzu – 5 E-uri

Tip produs: Iaurt cu piersici si caise 2.6% grasime
Producător: S.C. Albalact S.A.

Ce conţine: E160a, E331, E333, E330, E440, adică:
beta-caroten, citrat de sodiu, citrat de calciu, acid citric, pectina

4. Napolact – 5 E-uri

Tip produs: Iaurt cu dulceata de nuci verzi
Producător: S.C. Napolact S.A.

Ce conţine: E440, E410, E161b, E141, E330, adică:
pectina, guma carruba, luteina, cupru clorofila, acid citric

Interesant de observat este faptul că majoritatea marilor jucători ai pieţei se regăsesc în clasamentul iaurturilor cu E-uri, atât pe poziţiile “ruşinoase” (cu sortimente umplute de E-uri), cât şi pe poziţii mai convenabile (cu sortimente care conţin 1-2 E-uri).

Iaurturile cu cireşe şi, respectiv, căpşuni din gama Muller Pezzi di Frutta, cele parţial degresate cu banane şi piersici, din gama Muller Crema di Frutta, iaurtul de băut cu zmeură de la Zuzu, sortimentele cu vişine şi, respectiv, mure şi zmeură, din gama Cremosso, din portofoliul Danone, şi iaurturile Jogobella cu preparat de vişine sau de căpşuni nu au niciun aditiv alimentar.

E120, acidul carminic, care poate provoca sau favoriza apariţia unor erupţii cutanate, dar chiar şi alergii severe până la intrarea în şoc anafilactic, se regăseşte în componenţa iaurturilor parţial degresate, cu fructe de pădure, dar şi cu căpşuni, de la Muller Crema di Frutta, a iaurturilor cu gust de căpşuni, zmeură, caise sau vişine, de la Casa Bună, în cea a iaurtului cu căpşuni 4,2% grăsime, din gama Cremosso.

De asemenea, şi Brânzica de vaci cu piure de fructe 2 in 1 – căpşuni şi vanilie şi cea cu fructe de pădure, pere şi piersici, precum şi iaurtul cu piure de căpşuni, de la Danonino, şi iaurtul cu vişine 2,6% grăsime de la Zuzu au în componenţa lor E120.

Financiarul.ro


Evaluarea este disponibilă doar membrilor.

Te rog conectează-te sau înregistrează-te pentru a vota.
Comentarii

Nu există comentarii postate.
Postează un comentariu
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
Sanatate - Natural
Reclame