Top

Login
Meniu
Prima Pagina Anunturi Gratuite Site-uri Romanesti Firme din Oradea Oradea Virtual Voyage Forum de Discutii Horoscop Felicitari Virtuale Video YouTube Oradea Noaptea Stiri din Oradea Evenimente Politic International Afaceri Automobile Imobiliare Lumea IT Comunicatii GSM ShowBiz - Vedete Turism Sport Sanatate - Natural Matrimoniale Yeti Sports Hollywood Multiplex Funy Games Miniclip Ziare Romanesti Downloads Crazy Tuning Forum irc Oradea Chat irc #oradea Chat Utilizatori Arhive Translate in English Toolbar Oradea Feed RSS
Publicitate pe Oradea.Net Gazduire Web
Utilizatori Online
Oaspeti Online: 4
Nici un Utilizator Online

Utilizatori inregistrati:
17535
Utilizator Nou: sorin_soso
Gata cu huzurul!

Gata cu huzurul!

Cantina Primăriei, altădată plină-ochi cu funcţionari aflaţi în orele de program, este acum pustie. Fumoarul încropit la ultimul etaj într-un fost chioşc de incintă, din care până nu de mult ieşea fum ca de la incendiu, a rămas şi el gol.

Noul primar Ilie Bolojan le-a cerut angajaţilor să-şi vadă de treabă şi, se pare, aceştia l-au luat în serios. Cel puţin deocamdată. Cât despre şefime, mulţi au de ce să-şi facă griji, iar unii şi-au scris deja demisiile...

De la zero!

Oradea are de miercurea trecută primar nou cu acte în regulă. Ilie Bolojan, câştigătorul alegerilor încă din primul tur de scrutin, a jurat pe 18 iunie cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie, că va face tot ce poate pentru binele orădenilor. Cine se aştepta la o perioadă de relaş şi adaptare s-a păcălit. Noul primar s-a pus pe lucru încă din aceeaşi zi.

După ce a participat la depunerea jurământului de către noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, Bolojan, în loc să meargă acasă să pună de-o petrecere, s-a întors la Primărie şi a pus de-o şedinţă cu viceprimarii şi directorii. Scopul? Să afle de la sursă care sunt problemele oraşului. Sobru şi atent, Bolojan le-a arătat şefilor municipalităţii o faţă de manager implicat şi disponibil, cu care aceştia nu erau obişnuiţi. Îndârjirea politicianului prins în campania electorală a rămas trecutului.

După o primă luare de contact, Bolojan a convocat o nouă şedinţă pentru dimineaţa zilei de joi. Şi o a doua, pentru ora 14. Funcţionarii spun că noul primar dă dovadă de o energie ieşită din comun. Acesta lucrează şi 16 ore pe zi pentru a prelua din mers şi fără sincope frâiele municipalităţii. Aşa cum doar Petru Filip a mai ştiut să facă după alegerile din 2000, când a înlocuit administraţia liberală condusă de Mihai Stuza cu una democrată...

“50, să trăiţi!”

Se spune că în viaţă, uneori, lucrurile mici fac marile diferenţe. Iar noul primar pare să ştie asta. Joi dimineaţă, Ilie Bolojan a fost cel mai “harnic” salariat al Primăriei. S-a prezentat la muncă în jurul orei 7, cu 30 de minute înainte de începerea programului, dar nu a intrat. Funcţionarii spun că l-au văzut aşteptând în faţa clădirii, ca să vadă cum se prezintă angajaţii la lucru. “A stat pe pod, a trecut spre parcare, a stat şi s-a uitat minute în şir”, povesteşte un angajat. În cele din urmă, şi-a făcut intrarea la ora 7.28. Funcţionarii zic că a lăsat vorbă la poartă să fie informat despre numărul celor care vin după începerea programului. Şi au fost număraţi fix 50 de funcţionari, aşa că şi-a cam făcut o idee...

“Cartelarea” de la Primărie

La urechea noului primar au ajuns veşti despre modul în care se “cartelează” funcţionarii la începerea programului. Un funcţionar care ştie că are de lucru încă de dimineaţă adună cartelele de la colegii de birou şi, a doua zi, îi “pontează” pe toţi ca intraţi în instituţie, chiar dacă la ora aceea respectivii încă se întorc în pat. Poveştii, care durează de ani de zile, a încercat să îi dea de cap şi fostul primar Petru Filip, fără rezultat.

“A existat şi un astfel de fenomen, într-o vreme s-au înregistrat întârzieri, dar de câte ori facem controale lucrurile revin la normal”, recunoaşte Paul Kover, şeful de personal al Primăriei. Kover are, oricum, lista “întârziaţilor”, dacă i-o va cere primarul cel nou. Cutuma instituţiei nu merge însă pe “tăierea capului”. Nimeni nu penalizează un funcţionar care s-a “cartelat” 5 minute mai târziu pentru că a întârziat din cauza traficului. Desigur, cu condiţia ca în aceeaşi zi să plece acasă tot cu 5 minute mai târziu...

Lista de priorităţi

Primii funcţionari superiori din instituţie care s-au aşezat la masa de discuţii cu noul primar au fost directorii responsabili cu probleme tehnice: Marcel Boloş, de la Administraţia Imobiliară, Marcel Dragoş, înlocuitorul lui Dumitru Fildan la şefia Direcţiei Tehnice, şi Ioan Sărac, directorul firmei de salubritate RER-RWE.

Şi nu le-a fost uşor. Şedinţa a durat mai bine de trei ore şi s-a repetat şi de la ora 14, în formulă lărgită cu toţi ceilalţi directori, inclusiv cu cei de la regiile şi serviciile subordonate Primăriei. Culmea, după şedinţă, toţi au spus că pot colabora foarte bine cu noul primar. Cel căruia îi mersese buhul de zbir cerea doar lucruri de bun simţ: disciplină, punctualitate, transparenţă, responsabilitate faţă de sarcinile primite şi respect faţă de cetăţean.

“Practic, este o reintrare în normalitate. Lucrurile încep să se desfăşoare aşa cum trebuiau să se desfăşoare de la bun început. Singura problemă e ca oamenii să vrea să se adapteze la această normalitate”, a declarat pentru BIHOREANUL unul dintre directori, sub pavăza anonimatului.

Să se facă curat!

Prima sarcină trasată de Bolojan ţine de curăţenia oraşului. Noul edil i-a cerut directorului RER să se achite întocmai de obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu municipalitatea. De asemenea, funcţionarilor responsabili cu salubritatea le-a cerut să verifice “la sânge” activitatea RER. Bolojan intenţionează să suplimenteze numărul inspectorilor de teren de la şase, câţi sunt în prezent, la “cât sunt necesari” pentru a menţine curăţenia oraşului. “Dacă e nevoie de oameni, vor fi alocaţi oameni”, a promis primarul.

Inspectorii vor patrula prin oraş cu ordine clare să aducă de îndată la cunoştinţa Primăriei străzile pe care nu s-a făcut curat, deşi era prevăzut în programul de salubritate, depozitările ilegale de gunoaie şi orice alt aspect legat de această activitate. “Inspectorul care a ieşit pe teren, dar habar nu are că pe sectorul lui au apărut depozitări ilegale de gunoi va greşi o singură dată: atunci când este prins! Va fi dat afară, iar în locul său va veni altul”, îl citează pe Ilie Bolojan unul dintre şefii Primăriei care au luat parte la şedinţa de lucru.

Totodată, pentru a împiedica pe viitor cerşetorii să caute prin tomberoane răsturnând conţinutul, se vor îngrădi toate rampele de depunere a gunoaielor. Astfel, aceste locuri vor arăta mai estetic, şi se vor lichida focarele de propagare a mizeriilor pe străzi.

La muncă!

Cea de-a doua problemă atacată pieptiş de noul primar a vizat lucrările începute şi neterminate din oraş. Bolojan a cerut inventarierea tuturor săpăturilor, a firmelor care execută lucrările şi a termenelor de predare. Acestea urmează să fie finanţate cu precădere, în ciuda bugetului sărac moştenit de la fosta administraţie, pentru a putea acoperi numeroasele găuri, la propriu.

Lista lucrărilor care vor fi finanţate prioritar începe cu Calea Clujului, unde se circulă bară la bară chiar şi în afara orelor de vârf. Dar lista cuprinde lucrări din toate zonele oraşului, cum ar fi străzile Henrich Ibsen, Ion Bogdan, Izvorului şi Transilvaniei. “Primarul a ordonat să fie urmărit graficul de lucrări, iar dacă sunt întârzieri să se aplice prevederile din contract referitoare la penalităţi”, povesteşte unul dintre directori.

Scoateţi merele stricate!

Dacă pentru fiecare dintre aceste sarcini Ilie Bolojan a lăsat soluţia rezolvării ei la îndemâna directorilor, cu privire la taximetrie primarul a dat indicaţii voalate, dar clare. “Primarul a spus că funcţionarii care au comis ilegalităţi vor trebui să-şi prezinte demisia”, povesteşte un alt şef din Primărie.

“Epurarea” vizează trei angajaţi care au lucrat în fostul Compartiment de circulaţie şi trafic rutier din Primărie, acum ridicat la rang de Serviciu: Geta Hajbok, Dorel Chiş şi Aurel Faur. În prezent, cei trei sunt mutaţi disciplinar la alte compartimente fiindcă împotriva lor au existat reclamaţii că au vândut pe bani grei “buline” pentru taximetre. Bolojan crede că mutarea disciplinară e o măsură greşită. “E ca atunci când iei un măr stricat dintr-o ladă cu mere frumoase, roşii, şi-l pui în altă ladă cu mere frumoase, galbene. N-o să facă decât să le strice şi pe acelea”, s-a explicat Bolojan.

Directiva primarului e simplă: înlăturarea funcţionarilor “cu probleme” şi introducerea ordinii în taximetrie. Nu de alta, dar datorită practicilor necurate, 232 de taximetrişti au depus deja contestaţii la Primărie şi au cerut, sau vor să îşi ceară autorizaţia de practicare a taximetriei prin intermediul instanţei. Pentru că aceasta, spre deosebire de Primărie, nu cere şpagă.

În tot acest timp, municipalitatea nu vede un leu din taxele şi impozitele aferente acestei activităţi. “Următorul pas va fi să facem controale în oraş, iar dacă găsim taximetrişti cu acte în neregulă vom închide dispeceratul pentru care lucrează. Nu se poate ca patronii firmelor de taximetrie să nu aibă nicio responsabilitate. Dacă altcumva nu se poate face ordine, o s-o facem şi pe asta”, a promis primarul.

Integral in Bihoreanul


  
Evaluarea este disponibilă doar membrilor.
Nu au fost postate evaluări.
  Comentarii
Nici un Comentariu adaugat. Fii tu primul!
  Adauga Parerea Ta!
Doar utilizatorii autentificati pot adauga comentarii.
  Alte titluri din aceasta sectiune
- Trei cluburi din Pasajul Vulturul Negru au fost amendate
- Primăria avertizează că vinde maşinile abandonate
- Ziua Oradiei, sărbătorită cu fast
- Repartiţiile ANL au fost finalizate
- Oradea va avea pieţe cu etaj
- Bechtel turcesc cu apa rece
- 0259.988: număr unic pentru problemele din oraş
- Interlopii voiau vărsare de sânge!
- Trupa Celelate Cuvinte îşi lansează duminică noul album
- Se modernizează aeroportul
Reclame











Linkuri pe Categorii - SiteMap





Top
Copyright © 2003-2008  COMPUTEC  tel: +40-722-498-687 - Pagina generata de server in 0.334254 de secunde.