| David Garfield & The Cats - lectia de muzica |
David Garfield & The Cats - lectia de muzica
 „Unbelievable!” spune patronul-sunetist, strangandu-i mana unui Garfield obosit si transpirat. „Best show ever!” zice tobosarul-percutionist al trupei de deschidere. Concertul s-a terminat, dar superlativele nu mai contenesc. Jumatate din public isi face poze cu strainii, care sunt foarte prietenosi cu noi, bastinasii.
Ne comportam ca niste primitivi care, dupa ce i-a calcat o masina de muzica, isi cer scuze si il lauda pe sofer. Bull shit! Asa se canta, oameni buni! Diferenta trebuia sesizata de la inceput: cantarea de club e una, concertul e alta. Iar David Garfield & The Cats au avut concert in Blue Monday.
Dupa prima piesa trupa putea foarte bine sa ne spuna „Thank you! Good night!” si sa ne trimita acasa. S-a napustit asupra noastra cu un cantecoi instrumental de 10 minute, in care toata lumea de pe scena a facut solo. Ne-au ciuruit! Cu totii am raspuns civilizat cu ragete de satisfactie si fluieraturi de derby mioritic. Dar cum sa plecam acasa? De la piesa 2 vine la microfon o bucata de istorie rupta din Columna lu’ Santana: Alex Ligertwood. Voce seaca, dar cat de exacta si de curata! Bucuria de a canta nu-i incape pe fata, i se revarsa pe tot corpul. Vibreaza, aplauda, sare, se invarte si emana fericire. Iar concertul mai incepe odata.
Imi place cand vad oameni in varsta pe scena. Imi place cand vad muzicieni cantand cu partitura in fata. Imi place cand aud solouri de chitara live cu sound de studio, ca ale senzationalului James Harrah. Imi place cand se impletesc natural si lejer ritmurile complicate de latin jazz cu maiestuozitatea rockului. Tobarul Forrest Robinsson si bassistul John Pena, ritmici pana in maduva, ne-au aratat cum se face asta coordonati de claparul-comandant David Garfield. Imi place cand toate acestea se intampla la doar 10 minute de casa mea, fara sa fiu nevoit sa am la mine, pe langa bilet, si pasaportul.
Primele semne ca va fi o seara mare le-am avut inainte de a intra in Blue Monday. Se adunase un grup de oameni pe care nu prea ii vad la alte evenimente. Sunt oradenii aceia autentici, rafinati si cu priviri inteligente si gusturi muzicale fine, de care mi-e dor sa-i vad pe strada. Asteptau civilizat sa intre, neparand prea deranjati de faptul ca au fost tinuti afara o jumatate de ora in plus din pricina probelor de sunet.
Inainte de cantarea straina, oradenii nostri din Jazz Today (Joe Equilibrium, Marius Exuberantus, Oliver Blazatus si Lucian Percutatorum)* au incercat sa domine harmalaia celor de la mese. Au reusit s-o faca doar in fata scenei, desi au tras o cantare buna, poate doar un pic prea lunga pentru un opening act.
P.S. Nu cred ca e bine sa-i pupam prea tare in cur pe straini. In primul rand, ei stiu ca sunt buni si le ajung aplauzele. In al doilea rand, ii declasificam pe muzicienii nostri cu ploconelile exagerate in fata strangerilor.
* (Joe Balogh, Marius Pop, Oliver Bader si Lucian Hulban)
Lucian Cremeneanu www.cremeneanu.ro
|
|
Adaugat de 
