Mai multi parlamentari PDL au solicitat, joi dupa amiaza, la sedinta Colegiului Director, demisia premierului Emil Boc, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Potrivit acestora, Elena Udrea este initiatoarea demersului. Decizia de a-i cere demisia a fost luata dupa ce premierul Boc a anuntat remanierea ministrilor Vladescu de la Finante si Dumitru de la Agricultura, adica varianta unei remanieri "soft".
Potrivit surselor citate, parlamentarii PDL s-ar fi simtit pacaliti dupa ce si-au dat votul pentru varianta remanierii, sperand insa sa asiste la schimbarea mai multor ministri, inclusiv a numelor grele din partid, principala tinta fiind Radu Berceanu. Acesta ar fi fost sustinut mai departe de Emil Boc in discutiile tensionate dintre premier si seful statului.
Parlamentarii au fost extrem de nemultumiti ca triada Berceanu, Videanu, Blaga incearca deja sa-si impuna oameni in ministerele remaniate. Sedinta Colegiului Director a intarziat o jumatate de ora deoarece Emil Boc, Radu Berceanu si Adriean Videanu au discutat retrasi in biroul Robertei Anastase, presedinta Camerei Deputatilor. Parlamentarii decisi sa-i ceara demisia lui Emil Boc in caz ca nu va accepta inlocuirea lui Videanu si Berceanu sunt Raluca Turcan, Cezar Preda, Sulfina Barbu si Roberta Anastase.











