"Marea inima a tovarasului Kim Jong-il a incetat sa bata", a spus Kim Yong-Nam, care detine pozitia de presedinte de onoare al statului, intr-un discurs sustinut in fata a zeci de mii de militari si numerosi civili, de la un balcon situat spre marea Piata Kim Il-sung din capitala.Omagiul de joi marcheaza sfarsitul celor 13 zile de doliu national in onoarea lui Kim Jong-Il, liderul tarii timp de 17 ani, decedat la 17 decembrie, pentru care, in cadrul funeraliilor de miercuri, a fost organizata o defilare in fata a sute de mii de persoane.
Armata joaca un rol crucial in Coreea de Nord, condusa in numele doctinei "songun" ("armata mai intai"), pe care Kim Jong-il a initiat-o in anii '90 pentru a-si mentine regimul slabit de prabusirea blocului comunist atat in Europa de Est, cat si in fosta Uniune Sovietica.
Fortele armate nord-coreene numara 1,2 milioane de oameni, dintr-o populatie totala de 24 de milioane de locuitori. Celalalt principal centru de putere este Partidul Muncitorilor din Coreea, partid unic in acest stat.
Kim Jong-Un a fost numit "lider suprem al partidului, statului si armatei" de catre presa regimului, desi, pentru moment, el nu ocupa in mod oficial aceste functii.
de Catalina Ciociltan HotNews.ro








