„Marea majoritate a angaţilor din Primăria Oradea sunt oameni de bună credinţă. Există însă nişte profitori, care au beneficiat din plin de aceste poziţii, şi de jucători şi de arbitri, şi nişte pivoţi pe care s-a bazat cheltuirea fără respect a banilor publici”, a declarat Ilie Bolojan.
Rugat de jurnalişti să facă nominalizări, Bolojan a precizat că se va referi la trei asemenea „pivoţi”, cu precizarea că „despre domnul Filip nu discut, că nu candidează”. Drept urmare, candidatul liberal i-a nominalizat pe primarul interimar Mihai Groza şi pe consilierii locali Mircea Matei şi Vasile Petruţ, subliniind că ei sunt şi „capii de pe lista electorală a PD-L-ului”.
„Dacă orădenii doresc ca aceste persoane să îi reprezinte în Consiliul Local aşa cum i-au reprezentat şi până acum, exclusiv spre interesul propriu, nu al orădenilor, nu au decât. Dar dacă vor normalitate, nu lucrări de mântuială făcute prin interpuşi, dacă vor ca funcţionarii din Primărie să verifice modul în care sunt onorate contractele, dacă vor ca banii publici să fie folosiţi judicios, nu aruncaţi, atunci trebuie să voteze altceva”.
Ilie Bolojan a spus că nu doreşte să intre în mai multe detalii, fiindcă „dacă voi ajunge primar, promit orădenilor să corectez aceste probleme, şi vă asigur că nu am să uit ce am discutat în campania electorală cu orădenii şi cu dumneavoastră, presa”.
În aceeaşi ordine de idei, Ilie Bolojan a spus că Primăria nu va mai vinde terenuri decât „acolo unde putem face dezvoltare care să ne aducă valoare adăugată”, fiindcă e inadmisibil ca „o treime din bugetul oraşului să se bazeze pe vânzarea de active”. Bolojan a spus că va „bloca de îndată” vânzarea terenului de 19 hectare din vecinătatea aeroportului, câştigat la o licitaţie controversată de firma Tony Construct Imobiliare, mult sub preţul pieţii (47 de euro/mp), şi va întreba pe responsabilii din Primărie de ce au acceptat o asemenea tranzacţie.
„Ei spun despre mine că nu ştiu administraţie, în condiţiile în care am fost prefect, secretar general al Guvernului, consilier local, consilier judeţean şi sunt absolvent al Institutului Naţional de Administraţie. Iar ei sunt „oamenii pricepuţi”. Cât de mari pricepuţi sunt se vede după halul în care au adus municipiul Oradea. Iar ce au lăsat în urmă, şi la ce valori, arată ce „valoare” au ca oameni politici”, a spus Bolojan.
Cum între timp presa aflase de declaraţiile lui Mihai Groza de la Primărie, care susţinea că la licitaţia privind vânzarea terenului de lângă aeroport nu el a fost preşedinte al comisiei de licitaţie, ci Rozalia Biro, Ilie Bolojan a fost invitat să precizeze dacă îşi mai susţine afirmaţiile la adresa contracandidatului de la PD-L.
„Nu numai cârligul cu care se scoate jăratecul trebuie văzut, ci trebuie văzută mâna care învârte cârligul”, a răspuns candidatul PNL. El a spus că „trânteala” imobiliară a fost pregătită încă din faza întocmirii caietului de sarcini, care impunea restricţii pe care preşedintele comisiei de licitaţie nu avea cum să le schimbe, „chiar şi dacă era Ilie Bolojan”.
florin.ciucas@bihoreanul.ro
Integral in Bihoreanul











